Adrian Vasilescu, consilier de strategie la Banca Națională a României, arată că moneda națională este una stabilă în condițiile în care în 13 ani s-a depreciat doar cu 96 de bani față de euro. Totodată, se subliniază că ușoara apreciere a leului din ultima perioadă este una de conjunctură.
„Într-adevăr, leul cunoaște, așa cum ați spus, o ușoară apreciere, dar asta este conjunctural. Este vară, a fost Sfânta Maria, au venit foarte mulți români care lucrează în străinătate și au schimbat bani. În același timp, ca anul trecut, a fost vândut grâu chiar din lan și asta a contribuit la aprecierea leului, deci nu m-aș opri acestui fapt, care deși este încurajator, este conjunctural, și aș spune că de 13 ani, adică 2008 și până în prezent, leul este stabil pe o piață stabilă. (…) Practic, în această perioadă de 13 ani și ceva, leul s-a depreciat față de euro cu 96 de bani, 96 de bani este o cifră infimă și sunt 13 ani, în această perioadă de 13 ani s-a înscris și criza din 2008-2009, recesiunea din 2009 și 2010, evenimentele din 2010, încă două recesiuni importante, de asemenea inflații mari. Totuși, prin aceste furtuni, leul s-a depreciat cu 96 de bani. Asta este cifra importantă, iar ideea este stabilitatea financiară, stabilitatea absolută a acestei piețe, care de fapt constituie stâlpul activității financiare din România’‘, a spus, la B1 TV, Vasilescu.