Două persoane au fost transportate la spital, duminică, după un accident cu ATV, pe Transalpina. Una dintre ele este în stare critică, cu episoade de pierdere a cunoștinței.
”Intervenție a salvamontiștilor din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj pentru acordarea primului ajutor medical victimelor unui accident cu un ATV, pe Transalpina. Salvamontiștii au ajuns la locul accidentului, au acordat primul ajutor celor două victime, ambele prezintă plăgi și traumatisme, dar una dintre ele este în stare gravă, având și episoade de pierdere a stării de cunoștință.
După acordarea primului ajutor medical, salvamontiștii au ținut sub observație cele două victime până când au fost preluate pentru transport la spital de către două ambulanțe”, a transmis Salvamont Gorj.