Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice (MFP), s-a angajat să garanteze în proporție de 100% creditele care urmează să fie contractate de la finanțatori internaționali pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, anunță Profit.ro.
″Statul român, prin Ministerul Finanțelor (”MF”), va realiza demersurile necesare pentru finanțarea Proiectului inclusiv prin, dar nelimitat la, acordarea de Garanții de Stat finanțatorilor Proiectului, în contextul prevederilor Acordului între Guvernul României și Guvernul SUA privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă și în sectorul energiei nucleare civile din România și/sau oricăror alte acorduri sau memorandumuri interguvernamentale de sprijin, sau în afara unor astfel de acorduri, după caz. MF își asumă implicarea în finanțarea Proiectului, prin acordarea de garanții de stat conform cadrului legal, și Statul român declară și recunoaște că nicio formă/nicio structură/niciun mecanism de finanțare a Proiectului nu este posibilă/posibil, nu este fezabilă/fezabil, fără implicarea și susținerea sa. La momentul prezentului Acord de sprijin, pentru finanțarea finalizării și punerii în funcțiune a Proiectului, părțile Acordului de sprijin sunt de acord că este necesară implicarea Guvernului/Statului român după cum urmează: societatea EnergoNuclear se va împrumuta direct, de la finanțatori internaționali (”Finanțatori EnergoNuclear”) urmând ca MF, sub rezerva obținerii aprobărilor din partea Comisiei Europene privind ajutorul de stat, să acorde acestor Finanțatori EnergoNuclear garanții de stat pentru 100% din valoarea împrumutului, astfel încât Finanțatorii EnergoNuclear să aibă confortul acordării de împrumuturi către EnergoNuclear și siguranța rambursării valorii sumelor împrumutate și a costurilor aferente. MF va lua toate măsurile necesare inclusiv inițierea, promovarea și/sau adoptarea cadrului legislativ necesar, pentru acordarea garanțiilor de stat mai sus menționate în vederea asigurării finanțării Proiectului”, se arată într-un document oficial.