Liga Națiunilor: România, meci egal în Finlanda. Edi Iordănescu: Am câștigat mentalitate pentru viitor

 

Reprezentativa de fotbal a României a remizat, vineri seară, la Helsinki, scor 1-1, cu selecţionata Finlandei, în penultima etapă a grupelor Ligii Naţiunilor

Gazdele au deschis scorul prin Pukki, în minutul 12, iar Tănase, a restabilit egalitatea în minutul 52.

EDWARD IORDĂNESCU: PUTEM SĂ JUCĂM FOTBAL ȘI SĂ PRODUCEM REZULTATE

Am pregătit jocul pentru victorie, pentru cele trei puncte. Am început cu o medie de vârstă de 26 de ani, am păstrat nişte puncte fixe, jucători cu care vrem să construim. Nu am câştigat cele trei puncte, dar am câştigat mentalitate pentru viitor. Cred că am arătat că putem să jucăm fotbal şi să producem rezultate.

Am început bine, chiar dacă am primit gol am avut o circulaţie bună a mingii, am avut două şuturi în bară. Echipa a căutat golul şi în repriza a doua şi am reuşit să marcăm.

Am avut o posesie mult mai bună, am produs multe ocazii. Pe final puteam pierde, dar ne-am asumat şi riscuri. Am schimbat impulsionând jocul ofensiv şi căutând să câştigăm. Am încredere în potenţialul echipei şi că, în curând, putem să ridicăm nivelul. Important este că echipa a arătat alt spirit.

În ceea ce mă priveşte haideţi să aşteptăm ultimul joc, cel cu Bosnia, după care tragem linie. Simt că mi s-au făcut multe nedreptăţi, încă de la prima acţiune a naţionalei. Eu cer încredere şi răbdare, nu pentru mine, ci pentru echipă. Avem nevoie să ne regăsim. Dacă nu reuşim să arătăm ceea ce toată lumea aşteaptă, atunci nu contează interesul meu, ci interesul echipei naţionale” a declarat după joc, la Antena 1, selecționerul. 
FOTO: DIGI SPORT
Articolul precedentIohannis: Salariile și pensiile trebuie să crească. Nu mi se pare corect ca demnitarii să beneficieze primii
Articolul următorHandbal – Liga Florilor: Care pe care! CSM Târgu Jiu – CSM Slatina, joc important pentru ambele echipe