Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Ișalnița, Dolj, îmbrăcat în straie preoțești, a fost prins de polițiștii după ce a furat o ruletă cu laser dintr-un magazin din Craiova. Din primele date, individul nu este preot al Bisericii Ortodoxe Române, ci ar fi acreditat de către o asociație bisericească din Italia pentru a putea oficia ceremonii pentru o societate care organizează nunți.
”Astăzi, în jurul orei 13:15, polițiștii Secției 5 Poliție Craiova au fost sesizați telefonic, de o femeie de 46 ani, din Craiova, agent de securitate în cadrul unui magazin de pe strada Calea Severinului, din localitate, cu privire la faptul că a surprins o persoană care ar fi sustras bunuri din magazin. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au identificat persoana în cauză ca fiind un tânăr de 29 de ani, din Ișalnița, stabilindu-se că acesta, ar fi sustras din incinta magazinului produse în valoare de aproximativ 420 lei. Prejudiciul a fost recuperat prin restituirea bunurilor sustrase. Tânărul a fost condus la sediul poliției pentru audieri și stabilirea situației de fapt, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Cercetarile sunt continuate de polițiști, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă”, a transmis IPJ Dolj.
IMAGINI: