Burleanu: Trebuie să ne batem să câștigăm grupa de calificare la Campionatul European

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, vineri, că echipa națională trebuie să lupte pentru a câștiga grupa din preliminariile Campionatului European din 2024.

Am fi putut avea în grupă adversari mai dificili, mă refer aici la cei din grupele B şi C. De aceea pot spune că e o grupă echilibrată în care ne aşteptăm ca punctele să se împartă între mai multe echipe. Dar sperăm ca la final noi să fim echipa cu cel mai mare număr de puncte. Campania de calificare la EURO 2024 reprezintă o oportunitate unică pentru construirea unei echipe pentru înalta performanţă. Sunt mulţi jucători care au trecut prin turneele finale Under-21, dar şi jucători cu experienţă care au performat la echipele de club. Împreună au şansa să formeze o echipă care să îşi îndeplinească misiunea de a merge la următorul turneu final. Suntem conştienţi că nu e un proces uşor, e nevoie de o transformare mentală că putem să câştigăm cu orice adversar. Trebuie să ne batem să câştigăm această grupă de calificare”, a spus, într-o conferință de presă, Burleanu.

 

Reamintim, România face parte din Grupa I, alături de Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus şi Andorra.
Articolul precedentMinistrul Muncii: Majorarea pensiilor nu se va face în două etape
Articolul următorTragedie într-o mină de cărbune din Turcia: 22 de lucrători au murit în urma unei explozii