Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, atrage atenția că România poate pierde bani din PNRR dacă până la sfârșitul anului nu va fi rezolvată problema pensiilor speciale.
„Suntem pe ultima sută de metri cu bifarea acestui jalon. Noi până la sfârşitul anului trebuie să avem garanţia că această legislaţie este adoptată şi că stă în picioare, că este una constituţională. Cred că trebuie ca Ministerul Muncii să facă demersurile cât mai accelerat. De un an vorbim de această lege (…) Ministerul Muncii, domnul Budăi este la curent cu discuţia legată de tăierea pensiilor speciale, nu de ieri, de azi. Nu cred că activitatea Ministerului Muncii a fost blocată de aşteptarea raportului de la Banca Mondială, dar având acum toate informaţiile pe masă avem posibilitatea să ajustăm actul normativ, astfel încât el să fie constituţional (…) Aştept să văd acest proiect. Sunt convinsă că va ajunge foarte repede pe masa Guvernului şi că vom avea reglată problema pensiilor speciale fără care, subliniez, România nu îşi va lua banii din PNRR”, a spus Gorghiu, miercuri, la Senat.