Doi bărbați, hoți din buzunare, ambii din județul Timiș, au fost reținuți de polițiștii gorjeni după ce au comis mai multe furturi în municipiul Târgu Jiu, dar și pe raza județelor Caraș-Severin, Timiș, Alba și Arad.
”La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, în urma investigațiilor efectuate, au identificat autorii unor furturi comise în municipiul Târgu-Jiu, la data de 30 noiembrie 2021, stabilind că este vorba de doi bărbați de 48, respectiv 49 de ani, din județul Timiș.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că cei doi bănuiți, profitând de neatenția persoanelor aflate în locuri aglomerate, le sutrăgeau portofelele din genți sau buzunare.
De asemenea, cei doi bărbați au mai comis 7 furturi, având același mod de operare, pe raza județelor Timiș, Caraș-Severin, Arad și Alba, dosarele penale respective fiind preluate pentru continuarea cercetărilor de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu.
Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunilor este de aproximativ 15.000 lei, nefiind recuperat în totalitate.
Cei doi bărbați au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore și vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri legale.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a transmis IPJ Gorj.