Un bărbat de 44 de ani, din Văgiulești, Gorj, a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat la volan, pe drumurile publice, fără a deține permis de conduce și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
”La data de 14 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 44 de ani, din comuna Văgiulești bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În fapt, la data de 6 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru, au depistat, în trafic, un bărbat de 44 de ani, din comuna Văgiulești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 671 C Covrigi-Văgiulești, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Gorj.
În cursul acestei zile, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri legale.