Târgu Jiu: Lucrările din Cartierul Plopilor avansează

Proiectul municipalității ce vizează modernizarea cartierului Plopilor prinde contur. Lucrările au avansat și, atât timp cât vremea va permite, se muncește.
Se toarnă asfalt în cartierul Plopilor, continuându-se pregătirea șantierului pentru perioada de iarnă. Profităm de vremea bună și ne îndreptăm cu pași repezi spre finalizarea acestui proiect mare, care prevede modernizarea întregului cartier, schimbarea și modernizarea sistemului de canalizare, reconfigurarea parcărilor, reamenajarea spațiilor verzi și modernizarea străzilor și aleilor.
Este o investiție de la bugetul local, lucrările fiind executate de Societatea Edilitara. Adrian Dăianu, directorul societății, a coordonat intervențiile și s-a asigurat că lucrările rămân în termenul de execuție.
Vor urma și alte cartiere din municipiu și în acest fel ne asigurăm că, pentru o perioadă foarte lungă, nu se va mai interveni în aceste zone, iar locuitorii vor fi mulțumiți de rezultat”, a transmis primarul Marcel Romanescu.
FOTO:

Articolul precedentOpt militari români au fost reținuți pentru că ar fi furat tone de combustibil de la baza militară Kogălniceanu
Articolul următorLăutari din Gorj vizați de procurori: Ar fi încasat ilegal indemnizații în pandemie