
Ei, bine, Bulă n-a mai răbdat.Alungat în exil prin anii ’90, pe când eram cu ”Iliescu apare, soarele răsare”, Bulișor, os din neamul ăsta, nu a mai putut sta impasibil.L-a lovit ceva la corazon numărând decese pe la mansarde, pe unde plouă infernal cu bătaie de joc și umilință.Detergentul, tot gratuit și din belșcug, execută spălări cu minim patru ani garanție.Trist și lovit de trădare nu a putut accepta ca noi, ai lui, să murim în chinuri.S-a întors, are în traistă morfină și un grăunte de spirit, viață d’aia inteligentă, nu făcătură breaking news scăpată în valuri pe porțile pensioanelor patriei în formă de maculatură.A revenit Bulă, Moș Crăciun ne pune fiecăruia câte unul sub brad.Așa, să fim nițel isteți, dacă nu știm sau nu ne place să fim deștepți.Poate nu ne ține, ne temem să nu sară pulsul în tavan.Cu Bulă la purtător nu te mai poate amenda, pentru înjurare de sistem nenorocit, mama Poliției Locale, Jandarmeria sau Poliția, când invitate pe ring fiind vor dansa Lambada, deși Bulișior al nostru pune plăci cu Ciobanca, Dolănescu sau Tiberiu Ceia.Pikup-ul urlă, chirăie în spațiul public și ai mei, purtătorii de procese verbale, se buricesc, nu de proști, doar obligați de lege.Veselie, românul va simți că viața i-a mai pus ceva cepuri.Nu se mai revarsă de nărod pe șușea.Asta dacă mai există ceva doage pe creștin.Primarele, perfectul, și ei, tot așa.Noroc cu Bulă, noi tot ăia.
Moșul ni-l face cadou pe Bulă, pentru îngenunchiați nici cărucioarele nu sunt de folosință.Ni-l dă să nu mai urlăm copleșiți de durerea scândurilor putrezite care se rup prin acoperiș, așa se întâmplă când nu îți mai place Franța sau Anglia și bați la ușa ciocoilor-cocalari care îți oferă apă paie și bătaie drept simbrie.O injecție cu morfină și trece, orbim, nu mai observăm nici prăpastia pe care o tot săpăm în fața generațiilor viitoare.Și suntem liniștiți, calmi nevoie mare, satisfăcuți că recităm pe nerăsuflate poeziile dorit patriotice prezentate pe micul ecran.Aveam nevoie de Bulă, s-a întors în vremuri în care nu vom mai avea dreptul de a striga : ”săriți, hoțiii!”, de cerut internarea în loc ferit nici vorbă.Va vorbi Bulișor, iar noi, tălâmbi, o să ne umflăm piepturile de mândri că suntem români și o să ne dăm grade.De viteji.Din ăia care nu se tem de moarte, dar nu zic pâs în fața tâlharului care îi pune bocancul pe grumaz.Copiii vor fi și ei fericiți, o să povestească veseli cum Bulișor, ăla cu mustață, le-a pus 4 lei la alocație și 60 de bani la oușorul pe care îl primesc în pachețelul de acasă.Ce mai distracție va fi în recrații, cu Bulă ominiprezent prin curtea școlii!Unul cu mustață, altul care acceptă ca să i se folosească fardurile de un mascul, Omul de Tinichea și el pe acolo, tot un Bulă care umblă cu o balanță măsluită cântărind mincinos zilele obligatorii de pension.
Bine ai venit, rău ai nimerit, Bulișor!Sărbători cu bucurii!
Aurel Măceșanu
-opinie-




























