Robert Popa – U Craiova: O să luptăm până la capăt pentru a intra în play-off

Robert Popa, portar la U Craiova 1948, transmite, într-un interviu difuzat pe pagina de socializare a clubului, că nu s-a renunțat la ideea prinderii locurilor de play-off, atât timp cât calculele matematice nu o anulează.
Reamintim, echipa antrenată de italianul Nicolo Napoli efectuează pregătirea centralizată de iarnă în Bănie, în cantonamentul propriu.

Prima săptămână a fost de acomodare, de readaptare la efort. Am început anul cu acelaşi gând cu care am plecat în vară, acela de a ne califica în play-off. Şi Cupa României este importantă. Sunt şanse mai mari în Cupa României, dar atât timp cât sunt şi şanse matematice de a intra în play-off o să luptăm până la capăt.

Atmosfera din vestiar e bună. Cu siguranţă fiecare are obiectivul lui, de a demonstra ce poate, pentru că este o perioadă foarte scurtă până la prima etapă, cu UTA. Toată lumea dă maximum la antrenamente ca să dovedească faptul că merită un loc în primul unsprezece”, a spus Popa.

 

Acesta a vorbit şi despre cel mai noi sosit, brazilianul Matheus Mascarenhas:

 

L-am primit bine pe Matteus. E un brazilian pur sânge, s-a antrenat cu Neymar şi sper să ne ajute şi să facem performanţă împreună“.

 

Articolul precedentImporturile de produse la mâna a doua, inclusiv textile, vor fi strict reglementate
Articolul următorTârgu Jiu: Cozi la plata impozitului. Taxele pot fi plătite și online. Cum se procedează