Ministerul Apărării Naționale a reconstituit faptele de eroism ale Ecaterinei Teodoroiu sâmbătă, 14 ianuarie, la 129 de ani de la nașterea celei ce a luptat cu arma în mână pentru țară.
”Despre viaţa Ecaterinei Teodoroiu s-au scris cărţi, scenarii de film ecranizate ulterior, s-au ridicat monumente în diferite localităţi din ţară, instituţii de învăţământ sau străzi primind numele său.
Astăzi se împlinesc 129 de ani de la nașterea Ecaterinei Teodoroiu, care a venit pe lume la 14 ianuarie 1894 în comuna Vădeni, județul Gorj, într-o familie de agricultori.
Ecaterina Teodoroiu prin acţiunile sale curajoase se înscrie în galeria româncelor eroine din diverse epoci, care animate de dragostea de ţară şi spiritul de sacrificiu au fost capabile de fapte memorabile în situaţii extreme.
Drumul parcurs de eroină de la cercetăşie la voluntariatul pe front, prizonierat, rănile căpătate în luptă, decoraţiile conferite, planurile sale (intenţia de a intra în aviaţie) ne reliefează un personaj perseverent, hotărât, altruist şi, mai ales, curajos, capabil de sacrificiul suprem.
Trecerea acestei tinere în rândul personajelor mitice ale istoriei naţionale începe practic după constituirea României Mari, efervescenţa politică a sfârşitului primului război mondial permite intrarea Ecaterinei Teodoroiu în legendă, numele său legându-se şi de familia regală: întâlnirile cu regina Maria şi decorarea de însuşi regele Ferdinand I conduc spre o creştere a vizibilităţii sale încă din timpul vieţii.
În condiţiile declanşării Primului Război Mondial, după decretarea mobilizării armatei la 15/28 august 1916, tânăra Ecaterina Teodoroiu se înrolează într-una din primele unităţi de cercetaşi, cohorta <<Păstorul Bucur>> condusă de Arethia Piteşteanu, apoi în cea numită <<Domnul Tudor>> fiind chemată la sediul Crucii Roşii pentru a ajuta la îngrijirea răniţilor.
Dorind răzbunare pentru fratele său, Nicolae, căzut la datorie (Nicolae, sergent în regimentul 18 Gorj, a murit în luptele de la Porceni pe 1/14 noiembrie 1916), ea se remarcă în luptele de la Jiu, unde este luată prizonieră, evadează și, deși rănită de două ori, se reîntoarce totuşi pe front.
La 22 august 1917, Regimentul 43/59 Infanterie, din care făcea parte, a fost angrenat în lupte cu Regimentul 40 Rezervă German, pe Dealul Secului, la Muncelu (Ecaterina Teodoroiu primise la cerere comanda unui pluton din Compania a 7-a a regimentului 43/59 Infanterie). Într-unul dintre atacuri, Ecaterina Teodoroiu îşi pierde viaţa în fruntea plutonului său: este lovită de două gloanţe în zona inimii după unele surse, după altele în zona capului, ultimile sale cuvinte fiind <<Înainte! Răzbunaţi-mă!>>.
Pe 23 august 1917, Ecaterina Teodoroiu este citată pe ordinul de zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, comandat de colonel Constantin Pomponiu (<<Pentru dragostea-i de ţară, pentru simţul rar al datoriei, pentru energia şi avântul cu care si-a împlinit ceea ce socotea misiunea ei până la jertfa supremă …>>), pentru ca ziarul „România” din 27 august 1917 să anunţe despre jertfa supremă a <<eroinei de la Jiu>>.
Pentru faptele de arme și spiritul de sacrificiu, prin Î.D. nr. 191 din 10 martie 1917, i se conferise medalia <<Virtutea Militară>>, de război, clasa a II-a, distincţia fiindu-i înmânată de însuşi regele Ferdinand I (M.O. nr. 292 din 16/29 martie 1917: <<… d-şoarei Teodoroiu Ecaterina, din Legiunea de cercetaşe ‘Domnul Tudor’, pentru vitejia şi devotamentul ce a arătat pe câmpul de luptă s-a distins în toate luptele ce regimentul 18 infanterie a dat cu începere dela 16 Octomvrie 1916, dând probe de vădită vitejie mai ales în luptele ce s-au dat la 6 Noiemvrie 1916, în apropiere de Filiaş. A fost rănită de un obuz la ambele picioare.>>)”, au transmis reprezentanții Armatei, text extras din lucrarea doamnei muzeograf Luminița Iordache.
