Unul dintre finanțatorii echipei CSU Craiova, Mihai Rotaru, anunță suporterii că nu s-a renunțat la lupta pentru câștigarea campionatului.
„Bugetul Farului reprezintă o treime din cel al Universității Craiova (două milioane de euro, față de 6 milioane de euro – n.red.). Dacă batem CFR, ajungem la trei puncte în spatele lor, după înjumătățire. Trebuie să vedem ce putem face.
Sunt jucători care au calitate, trebuie să o arate la meciul cu CFR. Dacă eu nu am aruncat prosopul, am pretenția să nu o facă nimeni din echipa pe care o conduc”, a declarat, la DigiSport, finanțatorul.
Totodată, Rotaru a anunțat despărțirea de portarul lituanian Giedrius Arlauskis:
„Nu e vorba de o listă, dar unii jucători sunt la final de contract, iar alții nu intră in vizorul staff-ului tehnic. Am reziliat deja cu Arlauskis! Vreau să îi mulțumesc, pentru că a dat dovadă de caracter. Totul a durat cinci minute. Nu a cerut nici măcar un euro în plus. Nu a contat momentul de la Farul. Am început să ne reconsiderăm obiectivele”.