CSU Craiova întâlnește FC Argeș Pitești, miercuri, de la ora 18:00, în Bănie, într-un meci din cadrul etapei a XXVIII-a Superligii la fotbal.
Partida va fi arbitrată de Rareş Vidican (Satu Mare), ajutat de asistenţii Vasile Marinescu (Bucureşti) şi Valentin Dumitru (Prahova). Rezervă va fi Florin Chivulete (Bucureşti). VAR-ul va fi asigurat de Kovacs Szabolcs (Satu Mare) şi Grigoriu Mircea Mihail (Bucureşti). Observator CCA a fost numit Alexandru Deaconu (Bucureşti).
EUGEN NEAGOE: ESTE IMPORTANTĂ ATITUDINEA
„Venim după un joc nereuşit şi un rezultat prost. Nu ne aşteptăm să revenim cu mâna goală. Le-am spus băieţilor că deja e istorie acest joc şi trebuie să ne focusăm pe duelul cu FC Argeş. Va fi un meci dificil la cum i-am văzut în ultima vreme. Au jucători valoroşi, mulţi străini, dornici să revină la forma lor. Este importantă atitudinea pe care trebuie să o avem încă din minutul unu, acea atitudine care ne-a lipsit în primele 45 de minute de la Voluntari. Suntem obligaţi să avem o atitudine corectă faţă de fotbal şi faţă de noi. Avem calităţi, talent, dar fără implicare e greu. Sunt convins că jucătorii au înţeles ce greşeli s-au făcut. Ne dorim să începem primăvara cu o victorie. Suporterii noştri sunt supăraţi în special pe ultimul rezultat, este logic să fie supăraţi, pentru că nu am jucat mare lucru. Rezultatul de la Voluntari a fost ruşinos, acum trebuie să ne revanşăm. Sunt dezamăgit de jocul nostru şi îmi doresc ca atacanţii noştri să aibă parte de reuşite. Nu aş vrea să-i mai resuscităm şi pe cei de la Argeş aşa cum am făcut cu cei de la Voluntari”, a declarat antrenorul oltenilor.