CSU Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 1-0, miercuri seara, într-un meci disputat în Băniei, partidă din cadrul etapei a XXVIII-a a SuperLigii la fotbal.
Singurul gol al partidei a fost marcat de Andrei Ivan (minutul 74), din lovitură de la 11 metri, în urma unui henț inexplicabil comis de Tofan în propriul careu.
ANDREI IVAN: AM MAI IEȘIT LA LUMINĂ
”O victorie foarte muncită. Am făcut o primă repriză foarte rea, nici mie nu mi-a ieșit nimic. În a doua repriză am mai ieșit la lumină și am luat cele trei puncte. Avem foarte mulți accidentați. Cel mai în vârstă era astăzi Vătăjelu. Mister a băgat jucătorii care merită în teren. Cred că puteam să marcăm și în prima repriză, cu Markovic, când a avut ocazia aceea mare. Eu cred că, chiar dacă nu era penaltiul, venea și golul. Presiune este mereu la Universitatea Craiova. După meciul cu Voluntari, atmosfera a fost bună, iar azi am câștigat și sper să luăm cele 3 puncte și la meciul viitor. Cu Petrolul va fi foarte greu. Jucăm la Ploiești, e foarte greu acolo. A fost greu și pentru CFR, dar trebuie să luăm cele 3 puncte. Trebuie să câștigăm astea două partide ca să ne putem bate la podium”, a declarat atacantul craiovean.
EUGEN NEAGOE: E O VICTORIE CLARĂ, FĂRĂ NICIUN DUBIU
”Nici nu are importanță cum s-a marcat golul, e o victorie meritată, clară, fără niciun dubiu. Am avut șase jucători sub 21 de ani, n-am avut niciun jucător de peste 30 de ani. A ajuns cel mai în vârstă Vătăjelu, veteranul echipei.
Am forțat, am jucat și cu doi atacanți, am încercat să mai marcăm, am avut ocazii, dar, din păcate, nu am reușit să marcăm golul doi. Puteam să marcăm și cred că reflecta realitatea din teren. A fost o dominare totală în repriza a doua, băieții merită felicitări pentru atitudine, pentru determinare, pentru ce au arătat în repriza a doua.
Nu am încercat niciodată să găsesc scuze când am avut reprize mai modeste. Ne lipsește foarte mult Nicușor Bancu, un jucător nu important, foarte important pentru echipa noastră, este liderul acestei echipe. Ne lipsește Mihai Căpățînă, ne lipsește Ștefan Baiaram, Raul Silva nu a fost nici în lot pentru că acuza o stare de oboseală. Sunt decizii pe care le luăm și pe care ni le asumăm.
Acum ne gândim la următorul joc, de la Ploiești, va fi un meci dificil, în compania unei echipe bune, cu jucători buni, Grozav, Budescu, Papp, care a plecat de la noi. Din păcate, acolo e terenul așa cum este, dar nu trebuie să stăm cu gândul la teren, trebuie să jucăm cât mai bine.
Suporterii au dreptate să ceară mai mult, sunt obișnuiți cu fotbal de calitate și cred că am practicat un fotbal de calitate în repriza a doua. Mi-aș dori să o facem 90 de minute, dar este destul de greu, nici echipele foarte mari din Europa nu reușesc să ducă ritmul 90 de minute”, a spus, după joc, antrenorul CSU.