Lovitură! CSM Târgu Jiu a transferat o handbalistă medaliată la campionatul mondial

CSM Târgu Jiu se pregătește intens pentru viitorul sezon competițional. Reprezentanții clubului au anunțat, luni, că s-a reușit acontarea serviciilor jucătoarei daneze Simone Bohme, care evoluează pe postul de extremă dreapta.
Acesta este o handbalistă experimentată, medaliată cu bronz la CM din Spania în 2021, cu naționala Danemarcei, și a mai evoluat în România pentru CSM București.

 

Sunt fericită să fiu parte din unul dintre cele mai puternice campionate din lume. România a arătat deja cât de puternic a devenit acest campionat și cred că va fi și mai puternic în sezonul următor, iar eu mă bucur că pot evolua într-un asemenea campionat. În ceea ce privește echipa din Târgu Jiu, știu că se dorește performanță. Am văzut că fetele au avut rezultate surprinzătoare, foarte bune în acest sezon. Am urmărit echipa și îmi place energia lor și sunt nerăbdătoare să ajut echipa să facă un pas înainte în sezonul viitor și împreună să câștigăm cât mai multe jocuri.

Am mai jucat în Liga Florilor și știu că în campionatul românesc fiecare meci este greu. Cu siguranță este cel mai puternic campionat în acest moment și cred că se va menține la acest nivel mulți ani de acum înainte. A juca la un nivel atât de puternic este foarte atrăgător pentru mine, iar cunoașterea fiecărui joc este un lucru foarte important. Se joacă tare și trebuie să îți cunoști foarte bine adversarul, pentru că handbalul este greu și trebuie să fii pregătit să lupți, iar eu vin la Târgu Jiu cu gândul de a lupta în fiecare secundă pentru a câștiga fiecare meci”, a declarat, pentru site-ul, CSM Târgu Jiu, sportiva. 

 

 

Foto:

 

Articolul precedentTârgu Jiu: Femeie încătușată! În plină zi, a încercat un jaf la un magazin din centrul orașului
Articolul următorGorj: Controale! Medici veterinari sancționați contravențional. Amendă de 10.000 de lei în cazul unui fast food