CSU Craiova, meci egal la București, cu FCSB. Neagoe: Nu sunt mulțumit, îmi pare rău. În prima repriză meritam o diferență mai mare

 

CSU Craiova a terminat la egalitate cu FCSB, 1-1 (1-0), sâmbătă seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, într-un meci din prima etapă a play-off-ului SuperLigii de fotbal.

Echipa lui Mihai Rotaru a controlat prima repriză şi a reuşit să marcheze prin Jovan Markovic (minutul 32), care a driblat mai mulţi adversari şi a şutat la colţul scurt, fără speranță pentru Târnoveanu.

FCSB a preluat frâiele jocului după pauză, înscriind golul egalării în minutul 67, prin mijlocaşul francez Malcom Edjouma, cu o lovitură de cap la centrarea lui Risto Radunovic.

 

Eugen Neagoe: În prima repriză nu au ajuns la poartă

 

Sincer, dacă mă uit la prima repriză, nu sunt mulțumit și îmi pare foarte rău, pentru că am avut meciul în mână. M-am și speriat de ce s-a spus înainte de joc, că toată lumea vorbea că joacă FCSB spectaculos, dar prima repriză nu au ajuns la poartă, niciun șut pe poartă. După acel fault a fost unul.

Cred că am controlat în totalitate prima repriză și meritam o diferență mai mare. Dar repriza a doua am început modest, ei au avut 20-25 de minute bune, ne-au pus sub presiune, era normal, le-am și spus băieților, trebuia să pasăm mai mult.

Dar după minutul 70 am forțat, am încercat să mergem spre poarta lor, să împingem jocul, dar nu am reușit să marcăm golul 2. Dar în prima repriză, FCSB nu a existat, nu a ajuns în careu, asta e realitatea. Cred că ar trebui să vorbim despre asta, că am văzut ce s-a comentat despre asta înainte.

Și noi am avut 4 jucători sub 21 de ani în primul 11. Știți că suntem una dintre cele mai tinere echipe din Liga 1. Avem mulți accidentați, dar cine a intrat, merită felicitat.

E a doilea joc în nici două luni când jucăm pe Național Arena și ei nu reușesc să ne bată. Cred că ei sunt mulțumiți cu un punct.

Nu cred că am intrat pe vârfuri. Trebuia să fie mai determinați, le-am spus la pauză că trebuie să fie mai determinați. Cred că la Andrei Ivan, dacă se mișca mai repede, puteam să marcăm și golul 2.

Și el s-a accidentat, la fel Vlădoiu, Markovic, Ișfan la fel, de aia l-am și schimbat. Au fost jucători care au jucat mult, nu am avut tot lotul, nu am avut la dispoziție jucători importanți. Dar și așa, FCSB nu ne-a pus probleme în prima repriză”, a declarat, după joc, antrenorul CSU.

Articolul precedentDelir la Moscova! Se cere anexarea Istanbulului și a altor zone din Turcia: Mulțumim lui Dumnezeu pentru criză!
Articolul următorDe nota 10! Echipele de handbal ale LPS Târgu Jiu, evoluții la superlativ la Faza Zonală a Olimpiadei Sportului Școlar