Chirurgul Gheorghe Neață a fost reținut, din nou, pentru 24 de ore, marți, sub acuzația de ucidere din culpă. Măsura vine într-un dosar ce vizează decesul unei paciente în vârstă de 40 de ani.
”La data de 11 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuit de comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, în forma culpei medicale.
În fapt, bărbatul, în calitatea sa de medic, în cadrul unei unităţi medicale din municipiul Târgu Jiu, ar fi efectuat o intervenţie chirurgicală asupra unei femei de 40 de ani, din comuna Scoarța, ulterior intervenind decesul acesteia.
În cursul zilei de mâine, bănuitul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu propuneri legale”, a transmis IPJ Gorj.
Foto arhivă