Mircea Coșea, profesor la Academia de Studii Economice București, atrage atenția că în ritmul economic actual România va intra în incapacitate de plată.
„Consecința se va vedea într-un an, un an jumate, când vom ajunge în incapacitate de plată. Pentru că gaura bugetară, care va exista oricum atâta timp cât economia nu produce, este într-o stare precară, că se va apela la împrumuturi. Or, împrumuturile în condițiile actuale sunt din ce în ce mai periculoase, pentru că avem o rostogolire a datoriei foarte mare, deci ne permitem să mărim această rostogolire prin noi împrumuturi. Pe de altă parte, împrumuturile care sunt din ce în ce mai dese și la dobânzi din ce în ce mai mari ne vor duce într-o perioadă istorică, cum am spus, într-un an jumătate, în incapacitatea de a ne mai împrumuta decât cu riscuri enorme. Or, această incapacitate de a ne mai împrumuta, dobânzile fiind foarte mari, iar încrederea pieței în economia României fiind în scădere, vom ajunge în incapacitate de plată”, a spus economistul.
Fostul ministru consideră că guvernanții trebuie să aibă trei mari priorități:
”Reforma guvernamentală, adică reforma aparatului guvernamental;
Reforma teritorială, care este una arhaică și care costă mult prea mult;
Reforma ANAF, care să poată recupera datoriile de la marii contribuabili”.