Deputat: Avem nevoie de o nouă lege a salarizării. Unii muncesc cât pentru şapte, în timp ce alţii dorm în post

Raluca Turcan, deputat liberal, spune că este necesară o reformă a salarizării prin care să fie remunerate performanțele individuale.

 

Am urmărit cu interes referirile din România legate de ziua de 1 mai. Din păcate, marea parte a discuțiilor a fost centrată pe «mini-vacanţa de 1 mai», mici şi bere. Nimic despre drepturile celor care muncesc! Am introdus în PNRR un jalon extrem de important care, dacă nu va fi respectat, va conduce la agravarea situaţiei legata de salarizare, echitate, bunăstare prin muncă. Este vorba de reforma salarizării. Avem nevoie de o nouă lege a salarizării bazată pe criterii corecte, echitate şi meritocraţie. Personal, îmi doresc să nu mai văd profesori care au venituri mai mici decât persoanele necalificate! Nici angajaţi dintr-un domeniu care câştigă aceiaşi bani lună de lună, indiferent de performanţele individuale şi de ceea ce produc efectiv în fiecare lună. Unii muncesc cât pentru şapte, în timp ce alţii dorm în post fără să rişte la final de lună să ducă mai puţini bani acasă”, a transmis, luni, pe contul de socializare, deputatul.

Articolul precedentFlorin Călinescu: Nu intrăm în Schengen! E mâna Moscovei
Articolul următorGorj: Zeci de permise de conducere reținute de polițiști. Viteza, principala cauză