Un ordin comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Justiției a eliminat, oficial, practica testării virginității la cererea unor persoane fizice, fiind o procedură intruzivă, care generează efecte fizice și psihologice nefaste asupra femeilor. Începând de marți, 2 mai, examinarea genitală pentru constatarea virginității se face doar în proceduri oficiale, la solicitarea autorităților.
Ordinul comun al MS și MJ nr. 1.434/687/C/2023 vizează modificarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale, conținute de Ordinul nr. 255/1.134/C/2000, în sensul eliminării unei practici ce implică o procedură intruzivă, ce are impact, cel puțin, asupra psihicului femeilor.
Este vorba, mai exact, de eliminarea, indiferent de vârsta persoanei, a practicii testării virginității la femeie, la cererea persoanelor fizice, prin examinarea integrității himenale, a constatării stării de virginitate, precum și a eliberării certificatului medico-legal asupra stării de virginitate.