Seară de coșmar în Bănie: CSU Craiova pierde cu Sepsi, nu profită de victoria Farului. Rotaru: Știu ce am de făcut

 

CSU Craiova a ratat barajul pentru Conference League. Echipa lui Mihai Rotaru a fost învinsă de Sepsi în Bănie, scor 0-1, și nu a profitat de victoria Farului la Cluj, în meciul cu CFR.
Târziu în noapte, supărarea era mare la echipă și suporteri, în condițiile în care calificarea în cupele europene rămăsese ultimul obiectiv de pe lista juveților.

 

Eugen Neagoe: Totul depindea doar de noi

De trei zile vorbesc cu băieții, le spun să rămânem concentrați, să ne vedem de joc, să nu ascultăm în stânga și în dreapta, pentru că știam că cei de la Farul vor juca. Am jucat modest, slab, o seară foarte tristă pentru noi.

În această seară, totul depindea doar de noi, să ne facem treaba pe teren, indiferent de ce se va întâmpla la celălalt joc. La final, am aflat că a câștigat Farul. Nu mă interesa. Le-am spus să rămânem concentrați pe tot parcursul jocului, dar nu am reușit. E o seară tristă, am dezamăgit atâta lume, suporterii, dar ăsta e fotbalul.

Nu îmi doream acest scenariu, dar se întâmplă, chiar vedeam ieri Borussia Dortmund cu Mainz. Le-am zis că nu vreau să avem soarta celor de la Dortmund. Din păcate, de ce mi-a fost frică nu am scăpat. Am tras în fiecare zi un semnal de alarma. De trei zile, le tot spun băieților.

Vom avea o discuție mâine dimineață, nu știu la ce s-au gândit. Eu am făcut tot ce a ținut de mine.

Vom avea o întâlnire mâine, probabil mergem în vacanta. Echipa se va reuni pe 14 iunie. Nu vor fi schimbări majore, dar vor veni 4-5 jucători. Nu pot să spun în acest moment numele jucătorilor. Unii jucători sunt la final de contract. Unora li se vor prelungi contractele, altora nu. Și eu am fost fotbalist, și la fel s-a întâmplat. Asta e viața fotbaliștilor.

Cât timp nu suntem în cupele europene, este un an ratat, dar cred că am jucat bine în acest play-off, dar nu am avut șansă în niciun joc. Am făcut un joc slab în această seară. Recunosc, știu care e realitatea, dar nu am putut să facem mai mult”, a spus, după joc, tehnicianul. 

 

Mihai Rotaru: Un sezon ratat complet

 

Ne doream să avem continuitate cu prezența în Europa. E un sezon ratat complet. Săptămâna asta trebuie să luăm decizii. Lotul de jucători este o componentă a unui club, nu totul stă în lot sau în staff sau în acționariat. 

Ne referim și la lot, dar nu va urma o restructurare din temelii. Eu știu ce am de făcut. (…) Cred că Eugen Neagoe poate să fie ajutat pentru a face mult mai mult în sezonul viitor. Ajutorul e în două direcții: calitatea staff-ului și a lotului de jucători”, a spus, în direct la TV, patronul CSU Craiova. 

 

Articolul precedentGorj: Adolescentă dată dispărută! O caută familia și polițiștii
Articolul următorElev din Târgu Jiu, rezultat de excepție la o olimpiadă internațională