Micuții fotbaliști de la CSM Târgu Jiu încep să ia contact cu turneele naționale. Aceștia, împreună cu colegii de la Luceafărul Târgu Jiu, participă la competiția Sport Festival, eveniment desfășurat la Cluj Napoca.
Inedit, fostul pandur Eric de Oliveira Pereira a mers în zona grupului de la Târgu Jiu și a salutat delegațiile.
”CSM Târgu Jiu participă cu două echipe de fotbaliști, grupele 2011 și 2012, iar Luceafărul Târgu Jiu cu șapte echipe, la Sport Festival de la Cluj, acolo unde sunt prezente peste 120 de echipe din întreaga țară.
Toți marii sportivi pornesc de aici: de la joacă, de la primul club la care se legitimează, de la campionatele pentru cei mici. Dacă sunt încurajați, pregătiți cu profesionalism, susținuți și de părinți, ajung să bucure inimile a milioane de iubitori ai sportului.
CSM oferă această șansă fiecărui copil din Târgu Jiu.
Iată cele mai tinere generații în acțiune. Pe acești copii îi vom aplauda mai târziu, când vor deveni idoli ai altor generații. Și nu vor uita că primul pas l-au făcut la clubul de suflet al municipiului Târgu Jiu”, a transmis primarul Marcel Romanescu.
Foto: