Autoritatea locală din municipiul Târgu Jiu nu a omis, nici anul acesta, să organizeze ceremonii dedicate absolvenților învățământului gimnazial, liceal și postliceal.
”Ceremoniile de premiere a absolvenților învățământului gimnazial, liceal și postliceal încep de marți, 06 iunie.
În fiecare seară, de la ora 19:00, până miercuri, 14 iunie, unitățile de învățământ din Târgu Jiu își vor prezenta absolvenții în cadrul unor ceremonii dedicate lor.
Sâmbătă, 10 iunie, de la ora 18:00, vom premia și câștigătorii Cupei Tineretului, un eveniment amplu care a antrenat toate școlile din municipiu în confruntări sportive.
Tot sâmbătă, de la ora 21:30, pentru absolvenți și nu numai, am pregătit un mare spectacol ce va avea loc pe stadion. Vor urca pe scenă Petre Ștefan, Oscar și DJ Freelook.
Am lăsat posibilitatea fiecărei unități de învățământ să-și organizeze momentul așa cum crede de cuviință”, a transmis primarul Marcel Romanescu.
Programul evenimentelor:
Marți, 06.06.2023
Școala Gimnazială ”Pompiliu Marcea”;
Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu”;
Liceul Teologic;
Liceul cu Program Sportiv.
Miercuri, 07.06.2023
Liceul Energetic;
Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu”;
Școala Gimnazială ”Gheorghe Tătărescu”;
Colegiul Auto ”Traian Vuia”.
Joi, 08.06.2023
Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”.
Vineri, 09.06.2023
Colegiul Național ”Spiru Haret”.
Sâmbătă, 10.06.2023
Ora 18:00 – premierea câștigătorilor Cupei Tineretului;
Ora 21:30 – Concert Petre Ștefan, Oscar și DJ Freelook