Portughezul Andre Duarte (25 de ani), fundașul central de la FC U Craiova, a transmis, duminică seara, un mesaj cu subînțeles din care se poate deduce că va părăsi echipa din Bănie. De fapt, acesta a spus în trecut că în această vară se încheie contractul său cu oltenii, însă patronul FCU, Adrian Mititelu, susține că înțelegerea este valabilă până în iunie 2024.
„Încă un an se apropie de final. Dintre toți, cel mai provocator și dificil, atât profesional, cât și personal, dar termin cu un sentiment de împlinire. În primul rând, mulțumesc colegilor mei care m-au făcut să mă simt ca și acasă încă din prima zi în care am ajuns. În al doilea rând, un cuvânt adresat fanilor care au arătat întotdeauna o imensă bunătate față de mine, pe care nu o voi uita niciodată. În cele din urmă, mulțumesc oamenilor care au făcut posibil acest pas în carieră și mi-au oferit ocazia să arăt ce pot la un nivel superior.
După 45 de jocuri și 4110 minute, este timpul să mă odihnesc și să mă pregătesc pentru noul sezon care urmează, care, cu siguranță, îmi va aduce noi provocări și obiective”, a transmis, pe facebook, Duarte.