Un bărbat de 30 de ani, din Poiana Mare, Dolj, este cercetat penal după ce sâmbătă, 4 iunie, fără permis de conducere la volan fiind, nu a oprit la semnalele polițiștilor.
”La data de 4 iunie a.c., ora 03:10, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe DN 6B Stoina, au efectuat semnalul regulamentar de oprire al unui autoturism, ce se deplasa din direcția Crușeț-Căpreni.
Întrucât autoturismul nu a oprit la semnal, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia pe o distanță de circa 1,5 kilometri.
Polițiștii au stabilit că autoturismul era condus de un bărbat de 30 de ani, din localitatea Poiana Mare, județul Dolj, iar acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, a transmis IPJ Gorj.