Directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Timiş, Flavius Nicoară, a anunţat, sâmbătă, că a fost confirmat un focar de pestă porcină africană (PPA) într-o exploataţie comercială de porcine, transmite Agerpres. Potrivit acestuia, în ferma respectivă sunt 53.764 de capete de suine, toate urmând să fie sacrificate.
„După efectuarea examenelor de laborator la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală de la Bucureşti, rezultate fiind pozitive, a fost confirmată PPA şi a fost convocată şedinţa cu toţi membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor, în urma căreia s-a votat emiterea Hotărârii de aprobare a zonelor de protecţie şi supraveghere din jurul focarului de PPA, a măsurilor de ucidere imediată sub control oficial şi neutralizare prin metode alternative incinerare/îngropare a materialelor de risc şi a aprobării Planului de măsuri în cazul confirmării bolii PPA la porcii domestici din exploataţia comercială SC Smithfield România, Ferma Voiteni”, a precizat Nicoară.