Vară plină la CSM Târgu Jiu. Echipa de handbal se pregătește să evolueze în trei competiții, odată cu accederea în grupele EHF.
Lotul cu care oficialii clubului vor ataca noul sezon a fost în bună măsură stabilit, dar la echipă ar mai putea sosi una sau două jucătoare.
Pe de altă parte, secția de baschet a anunțat al doilea transfer al verii. După Octavian Popa Calotă, la Târgu Jiu a ajuns Dimitrius Paul Underwood (25 de ani). Americanul măsoară 1,93 m și a mai evoluat în Europa pentru sârbii de la Sloga Kraljevo.
“Lotul de handbal este definitivat în proporție de 90%. La baschet, deja am semnat cu 2-3 jucători. Sper să facem un an bun. Pe 10 iulie, începem cu handbalul, așteptăm fetele să vină pentru o perioadă foarte grea, cea de încărcări fizice, după care vom avea mai multe turnee, atât acasă, cât și în deplasare și vom încerca, până la începerea campionatului, să fim în formă maximă. Trebui să găsim cele mai bune soluții pentru a avea, iarăși, un sezon foarte bun. La baschet, abia ne-am apucat de făcut lotul. Trebuie să luam deciziile cu cap, mai avem multe. La handbal, dacă va apărea ceva foarte bun, probabil vom mai aduce o jucătoare până la final. În mare, lotul este făcut și cu acest lot vom aborda campionatul și cupele europene”, a precizat directorul Robert Bălăeț.