Şeful Serviciului Român de Informaţii Eduard Hellvig și-a anunțat, luni, demisia de la conducerea SRI, arătând că şi-a atins obiectivele.
”Pietrificarea în funcţie nu este bună. Ea poate duce la setarea de obiective greşite pentru instituţie, la confundarea funcţiei cu persoana care o deţine. Nu vreau să evit abordarea frontală a unui subiect legitim dezbătut în spaţiul public. Nu cred că este bine pentru democraţie ca o persoană să concentreze expunerea la informaţie secretă pentru un timp îndelungat. Consider că din moment ce mi-am atins obiectivele propuse, nu există niciun raţionament să continui să ocup această funcţie. Am reuşit restructurarea instituţiei, am promovat o nouă generaţie în funcţiile de conducere şi am pus la dispoziţia societăţii informaţii din Arhivele Fostei Securităţi”, a spus, într-o declarație de presă, Hellving.