Alertă meteo! România ”intră în cuptor”. Când se va răci vremea

Urmează câteva zile critice din punct de vedere meteorologic. Ziua de început a săptămânii, luni, va fi mai blândă, dar zilele de marți și miercuri pot aduce temperaturi resimțite de 44-45 grade Celsius.

 

Vorbim de maxime între 30 până la 37°, maxime măsurate în condiții standard la umbră și nu în ultimul rând, indice de disconfort termic care va putea depăși pragul critic de 80 de unități. Și cu siguranță vom vorbi și de temperaturi resimțite de peste 40, posibil până la 44-45°.(…) Marți și miercuri vor fi cele mai călduroase zile din săptămâna care urmează, pentru că deja vom consemna valori la nivelul maximelor, în creștere 30 până la 41°”, a spus, sâmbătă seara, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu. 

Temperaturile vor scădea semnificativ

După acest episod sever, specialiștii în meteorologie se așteaptă ca vremea să se răcorească.

În timp ce acest val de căldură se menține în sud, în o masă, de aer rece va pătrunde miercuri în partea de vest, din spre Europa Centrală, ce va reuși să înlocuiască aerul tropical, joi, când în întreaga țară vom asista la o răcire a vremii și temperaturi care vor scădea semnificativ. Așadar joi, vom reveni la temperaturi până în 32 de grade. Sunt anunțate rafale puternice de vânt, vijelii, căderi de grindină și ploi torențiale”, a precizat, la Antena 3 CNN, meteorologul ANM Mihai Huștiu.

Articolul precedentTârgu Jiu: Adolescentă dată dispărută! A plecat noaptea și nu a mai revenit acasă. Polițiștii și familia o caută
Articolul următorGorj: Om de afaceri, potențial candidat la președinția Consiliului Județean: Oamenii s-au săturat de politicieni