Târgu Jiu: S-a semnat! Romanescu a obținut finanțarea realizării pasajului pe sub calea ferată din strada 9 Mai

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat, luni, semnarea contractului, în valoare de peste 5 milioane de euro, prin care se va finanța executarea pasajului pe sub calea ferată din zona 9 Mai.

 

Am semnat, la București, în prezența domnului ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, contractul de finanțare pentru pasajul pe sub calea ferată din zona 9 Mai. Este un proiect în valoare de peste 5 milioane de euro, prin programul Anghel Saligny, foarte complex dat fiind faptul ca este un pasaj subteran, într-o zonă intens circulată și care a presupus și o serie de exproprieri. Sunt elemente obligatorii ale proiectului care au avut nevoie de timp, dar iată că intrăm pe ultima sută de metri. Iar acest lucru se datorează echipei din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu. Apreciem eforturile depuse de domnul secretar general Grigore Jianu, de domnul Raul Chiriac, directorul Direcției Investiții, de domnul Mihai Mincă, directorul Direcției Evidența Patrimoniului, dar și de echipa coordonată de cei amintiți.
Îi suntem recunoscători, de asemenea, domnului subsecretar de stat Dragoș Drăghescu din cadrul Ministerului Dezvoltării pentru sprijinul acordat!
Studiul de fezabilitate a fost efectuat de Societatea Metroul SA și îi mulțumim pentru implicare domnului Gheorghe Udriște, iar acum urmează licitația pentru proiectare și execuție”, a precizat edilul.
Articolul precedentGorj: Scandalagiu la pielea goală! Gol pușcă, a bătut și a amenințat cu o secure doi bărbați
Articolul următorConflict între Ivan și Mitriță? Ce spune Reghecampf