Managerul Serviciului de Ambulanță Gorj, Tiberiu Tătaru, este convins că discuțiile cu oficialii guvernului și Ministerului Sănătății, prezenți la manifestările dedicate Zilei Ambulanței de la Târgu-Jiu, vor da roade și instituția pe care o conduce va beneficia de importante fonduri pentru dotări și investiții.
“Pot să vă spun că am primit asigurări că, anul acesta, Serviciul de Ambulanță Gorj va beneficia de investiții și mă bucur că am avut curajul să organizăm acest eveniment. Ușile vor fi deschise pentru reprezentanții noștri la Ministerul Sănătății și la Guvernul României, pentru că am dovedit, și prin procesul de reautorizare, prin care am trecut recent, că suntem un serviciu de ambulanță care își face datoria așa cum trebuie, și vine în întâmpinarea cetățenilor. Anul acesta, în luna septembrie, vom reuși să achiziționăm un sterilizator de care avem mare nevoie, pentru că, în acest moment, plătim sume considerabile, lunar, pentru a steriliza aparatura din dotare. Vom reuși să aducem patru containere, pe care le vom folosi atât la stația centrală, cât și la substațiile unde este nevoie de acestea. Vom reuși să dotăm Serviciul de Ambulanță Gorj, pentru că suntem un județ aflat în zonă de munte, și am reușit să convingem reprezentanții Ministerului Sănătății că avem nevoie de ambulanțe 4X4. Avem mari speranțe că acestea vor ajunge în 2024”, a, la Radio Infinit, Tătaru.