Weber, ultimele detalii ce țin de Drumul Expres Craiova – Târgu Jiu. Când ar urma să fie lansată licitația de execuție

 

Deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, a transmis noi detalii ce țin de proiectul drumului expres Craiova – Târgu Jiu. Astfel, se preconizează ca până la sfârșitul anului să fie lansată licitația de execuție a investiției.

 

Oficialii Ministerului Transporturilor, împreună cu directorul Companiei Naționale de Drumuri au prezentat o serie de detalii privind Drumul Expres Craiova-Târgu-Jiu, respectiv:
  – Acesta va avea o lungime de 110 km și va fi compus din sectorul de Autostradă Craiova-Filiași(47,4 km) și sectorul de Drum Expres Filiași-Târgu Jiu(62,6 km);
  – Proiectul geotehnic a ajuns la un stadiu de realizare de 95%;
   – Obținerea acordului de mediu- octombrie 2023.
Conform calendarului asumat de prestator, până la sfârșitul anului trebuie lansată licitația pentru execuția lucrărilor”, a precizat Weber. 
Articolul precedentPensiile se plătesc mai devreme în august
Articolul următorMinistrul Finanțelor: Deficitul reprezintă o amenințare serioasă pentru viitorul nostru. Riscăm să pierdem toți banii europeni