Gorj: A intrat pe contrasens și a băgat o femeie în spital

O femeie de 33 de ani, din Târgu Cărbunești, Gorj, a fost rănită în urma unui accident rutier petrecut, luni, pe raza localității Turburea, Gorj.

 

La data 7 august a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, despre faptul că în comuna Turburea a avut loc un eveniment rutier cu victime.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că un bărbat de 38 de ani, din comuna Țântareni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 661 Turburea, din direcția Țântareni – Turburea, la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers către stânga a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 33 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, care circula regulamentar din sensul opus de mers.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

De asemenea, în urma evenimentului rutier au fost avariate și două autoturisme parcate regulamentar.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, însă conducătoarei auto urmează să-i fie recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Gorj.

 

Foto arhivă

Articolul precedentCSU Craiova își ia mijlocaș cu 13 sezoane în Seria A
Articolul următorÎn Gorj se poartă peste unu la mie: Băuți zdravăn, surprinși în trafic; la volan