Aproape 1,9 milioane de preşcolari şi elevi vor primi, în anul școlar 2023-2024, pe parcursul săptămânii, câte două porţii de fructe şi/sau legume, trei porţii de lapte, două porţii de produse lactate şi cinci porţii de produse de panificaţie. Guvernul a aprobat noua varianta a programului ”Cornul și Laptele, care are ca scop promovarea unei alimentații sănătoase și stimularea consumului de produse locale.
Bugetul programului este de 742.617.252 lei, din care 86.525.308 lei reprezintă ajutor financiar din partea Uniunii Europene, iar restul ajutor financiar naţional.
De asemenea, se vor distribui produse adecvate pentru elevii cu intoleranță la gluten, lactoză sau la alte ingrediente.
Programul pentru şcoli al României este parte integrantă a Programului pentru şcoli al Uniunii Europene, care are ca obiectiv să îmbunătățească starea de sănătate și bunăstarea copiilor și să contribuie la dezvoltarea durabilă a sectorului agricol.