Deputat, după vizita ministrului Energiei: Am mai văzut această piesă. L-a luat domnul Iordache și l-a plimbat. Este momentul să se vină cu chestiuni concrete

Deputatul PSD Claudiu Manta susține că ministrul Energiei, Sebastian Burduja (PNL), nu face nimic diferit față de predecesorul său, Virgil Popescu.
Vizita oficialului guvernamental la Gorj nu a generat semnale încurajatoare pentru social-democrat, acesta declarând că ministrul nu a oferit soluții concrete după ce s-a plimbat prin aceleași locuri și cu aceiași oameni ca fostul șef de la Energie.
Manta sugerează că Burduja a făcut o vizită electorală.

Am mai văzut această piesă, în care domnul Virgil Popescu a venit la Gorj și a spus că nu vor fi restructurări. Anul trecut s-a întâmplat și, iată, că lucrurile nu stau deloc așa. A făcut nenumărate promisiuni pentru Complexul Energetic Oltenia. Din păcate, prea puține dintre aceste promisiuni s-au materializat. Speram că domnul Burduja vine cu altă viziune, speram că-și va rectifica declarația pe care a dat-o la începutul mandatului, că va continua planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia. Văd că începe să o nuanțeze și cred că este momentul ca să vină și cu chestiuni concrete. Asta așteptam de la această vizită. Faptul că l-a luat domnul Iordache și l-a plimbat pe la <<Termo>>, pe la o carieră minieră, nu mă încălzește foarte tare. Aștept răspunsuri și soluții concrete, nu doar vorbe frumoase”, a spus parlamentarul PSD.

Acesta l-a îndemnat pe actualul ministru să nu mai formeze grupuri de lucru, ci să meargă personal în fața Comisiei Europene cu renegocierea planului de restructurare de la CEO.

Articolul precedentCine televizează și la ce oră joacă echipele românești din Conference League
Articolul următorIpoteză incredibilă: MM Stoica ar fi de acord ca meciul FCSB – CSU Craiova să se joace în Bănie