Nicolae Dică nu mai este antrenorul FC U Craiova după ce oltenii au pierdut, vineri, la Ploiești, scor 3-4. Se vehiculează că piteșteanul a plecat cu 30.000 de euro din Bănie, echivalentul a trei salarii, în urma unei înțelegeri rapide cu Adrian Mititelu. Patronul FCU spune că și-l dorește pe Marius Șumudică pe banca tehnică, însă este puțin probabil ca tehnicianul să ajungă la Craiova. Dincolo de anumite pretenții, acesta ar fi fost ofertat de Gigi Becali.
”Nu sunt supărat pe Dică. E un om extraordinar. Ne-am înțeles imediat pentru reziliere. Putea să îmi ia mai mulți bani dacă se ploconea, dar a fost de bun simț. Nu a fost să fie, nu s-au legat lucrurile. Am simțit că trebuie să îl dau afară, a fost un instinct.
Da, recunosc că îl vreau pe Marius Şumudică. Nu mă mai grăbesc. Să vedem dacă o să am bani pentru el, am auzit că e destul de scump. Nu îl cunosc foarte bine, dar am auzit numai lucruri bune despre el. Îl aştept şi pe fiul meu să vină în țară, el se cunoaşte cu Şumudică. Săptămâna viitoare o să încerc să avem o discuție. Dacă va accepta, vom vedea atunci dacă ne înțelegem. Fanii m-au înnebunit cu Şumudică, are o priză extraordinară”, a spus, pentru ProSport, Mititelul.