CSM Târgu Jiu a pierdut partida cu Gloria Buzău, scor 25-28 (13-14), sâmbătă, meci din cadrul etapei a V-a din Liga Florilor.
A fost o partidă antrenantă, cu momente de handbal de calitate și răsturnări de situație, însă, din păcate, ratările fetelor de la CSM Târgu Jiu, inclusiv a unor lovituri de la 7 metri, au dus punctele în visteria echipei din Buzău.
Dincolo de ocaziile imense irosite, din păcate, jucătoare care sezonul trecut au dus greul pentru echipa noastră nu mai arată aceeași prospețime, limpezime și concentrare, cel puțin până la acest moment al competiției.
Liviu Andrieș: Trebuie să batem formațiile de valoare apropiată
“Fetele au muncit, și-au dorit, s-au bătut împotriva unei echipe puternice, care are talie și forță. Diferența s-a făcut pe ratări. Cred că am ratat 8-10 aruncări din situație unu la unu cu portarul. Într-un asemenea meci strâns, contează. Când trei dintre jucătoarele tale prind o zi mai proastă, este destul de complicat. Maria Gavrilă a fost răcită toată săptămână, de aceea nu a mai apărut în repriza a doua. E clar că pentru noi contează orice jucătoare. Ca bancă tehnică, nu suntem foarte mulțumiți de unde ne aflăm ca echipă, dar am acumulat niște puncte importante. Avem un program greu în tur, trebuie să batem formațiile de valoare apropiată”, a spus antrenorul formației din Târgu Jiu.