Acceptat și menajat de mari jucători ai Craiovei atât timp cât a avut în jurul său simboluri fotbalistice ale Băniei, Mihai Rotaru, patronul CSU Craiova, este pus la zid de o legendă a Craiovei Maxima.
Aurel Țicleanu îi reproșează omului de afaceri ușurința cu care a renunțat la colaborările cu Sorin Cîrțu și Eugen Neagoe, arătând că astfel de decizii pot afecta parcursul echipei.
„După mine, îi lipsesc reperele de performanță. Mi-ați vorbit despre 1981, 1991 (anii în care Universitatea Craiova a reușit eventul – n.red.). Acolo era în conducere Sorin Cârțu, nu? Nu era și Nae Negrilă, nu era și Gabi Boldici? Eh, ia uite! După aceea, îți vine un antrenor, Eugen Neagoe, care face legătura (cu istoria clubului – n.red.) și eu nu înțeleg de ce se renunță după două etape. Adică ai un om, un reper important pentru tinerele generații și renunți la el. Adică nu aveai niciun motiv, părerea mea.
Îl ai pe Sorin Cîrțu acolo pe care, noaptea minții, îl pui președinte de club, adică să aibă în responsabilitate buget, departamente, când el a fost campion și ca jucător, și ca antrenor. L-a avut pe Eugen Neagoe, jucător. Păi, eu îl puneam director tehnic să fie aproape de conducerea tehnică, aproape de conducerea administrativă, aproape de patron și aproape de public. Deci aveai toate ingredientele și nu pui oamenii potriviți la locul potrivit. Și și așa! Dai antrenorul afară după două etape… Nu am înțeles nimic și nu înțelege nimeni nimic! Sigur că toată lumea, pe bună dreptate acuză jucătorii. Da, au partea lor de vină, domnule, dar schimbările astea dese de antrenor îi bulversează. Cred că aici sunt problemele”, a spus, pentru ProSport.