Senator: Trecerea lui Romanescu și a echipei sale la PSD fac organizația mai puternică

Senatorul Cristinel Rujan, fost președinte PSD Târgu Jiu, este convins că social-democrații, cu Marcel Romanescu candidat, vor recâștiga Primăria municipiului și vor avea majoritate în Consiliul Local.
Trecerea primarului în exercițiu și a echipei sale în tabăra PSD este un plus evident pentru partid în opinia fostului lider municipal.

Sondajele de opinie, precum și rezultatele ulterioare dau un sens deciziilor pe care le luăm. Sigur că organizația este mai puternică în acest moment, pentru că alături de noi a venit primarul municipiului aflat în exercitarea mandatului, dar și fosta organizație municipală a PNL, din care fac parte aproximativ 300 de persoane. Evident că, din toate punctele de vedere, organizația este mai puternică decât în trecut. În economia electorală, un primar aflat în funcție are un ascendent important din punct de vedere procentual, cu peste 15 procente, față de oricare contracandidat. Și din această perspectivă, sigur că avem prima șansă, dublată și de eforturile susținute pe care întreaga organizație le va pune în slujba acestui deziderat, și anume ca Partidul Social Democrat să câștige mandatul de primar, dar și majoritatea în Consiliul Local’‘, a precizat Rujan la Radio Accent.

Articolul precedentFotbal – Campionatul Național: CSM Târgu Jiu U17, victorie în deplasare. Băieții lui Vintilescu au reușit să se impună pe un teren greu
Articolul următorMinistrul Educației: Profesorii trebuie să primească majorarea salarială promisă