Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a hotărât, miercuri seara, să-l pună sub control judiciar pentru 60 de zile pe Valentin Ciprian George Potre, de 38 de ani, agent de poliție la IPJ Oradea.
Acuzat de mai multe infracțiuni, acesta a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost prins în flagrant delict în urma furtului a 6.000 de lei și a unor bijuterii dintr-o locuință din municipiul Oradea.
”S-a reţinut faptul că, la data de 24.10.2023, agentul de poliţie a cerut şi a primit, de la un martor, cheia de la garajul unui imobil din municipiul Oradea, în care locuieşte prietenul martorului, pentru a intra şi pentru a sustrage bani dintr-un seif, apoi l-a determinat pe celălalt inculpat să pătrundă în locuinţă şi să sustragă sumele de bani/bunuri existente. Cei doi inculpaţi au fost prinşi în flagrant, pe timp de noapte, după sustragerea, din locuinţa respectivă, a sumei de 6.000 de lei şi a unor bijuterii”, a transmis, în caz, Direcția Generală Anticorupție.