Un bărbat de 48 de ani, din Turburea, Gorj, a fost încătușat de polițiști, și introdus în arest, după ce nu a respectat un ordin de protecție, a mers la domiciliu și a spart geamul de la dormitorul soției.
”La data de 12 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au reținut, pentru 24 de ore, și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 48 de ani, din comuna Turburea, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de distrugere și nerespectarea prevederilor ordinului de protecție.
Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că bărbatul a încălcat prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria Târgu Cărbunești, pe o perioadă de 4 luni, începând cu data de 22 august a.c., în sensul că, la data de 12 noiembrie a.c., ar fi intrat în curtea locuinței și ar fi încercat să vorbească cu soția sa, după care ar fi intrat în locuință și ar fi spart un geam de la fereastra dormitorului soției’‘, a transmis IPJ Gorj.