Un tânăr de 20 de ani, din Sanmarinești, Gorj, este cercetat penal după ce, fără permis de conducere fiind, s-a urcat la volan și a lovit gardul unei gospodării.
”La data de 27 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din comuna Samarinești, cu privire la faptul că și-a găsit gardul împrejmuitor al proprietății sale deteriorat, în urma producerii unui eveniment rutier.
Polițiștii au procedat la identificarea conducătorului auto, în persoana unui bărbat, în vârstă de 20 de ani, din aceeași localitate.
Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, bărbatul în vârstă de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DS-3-Samarinești, a intrat în coliziune cu gardul unei locuințe.
Conducătorul auto nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere”, a transmis IPJ Gorj.