Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, transmite că guvernul este într-un permanent dialog cu sindicatele pentru a se găsi soluții la revendicările acestora și anunță că se dorește ca viitoarele creșteri salariale din sistem să aibă ca punct de pornire criterii de performanță.
„Am avut discuţii repetate şi punctul nostru de vedere, care a fost agreat de cei de la Sanitas, şi a fost însuşit şi de domnul prim ministru, a fost că trebuie în primul rând găsită o soluţie – şi o vom găsi – pentru înlăturarea inechităţilor salariale referitoare la personalul TESA din spitale, care are salarii foarte mici. Urmează, după aceea, asistenţii medicali la care trebuie să existe o creştere salarială şi, nu în ultimul rând, şi medicii. Dar încercăm să găsim o soluţie împreună cu dânşii încât plata sau măririle acestea salariale să fie bazate şi pe criterii de performanţă, încât cei care într-adevăr lucrează, care duc greul, să poată să fie salarizaţi aşa cum trebuie. Opinia mea este că din partea Guvernului există nu numai deschidere, existăm şi o gândire, o anvelopă salarială pentru creşterea aceasta de care este nevoie”, a spus, duminică seară, ministrul.