Prezentat drept cel mai vârstnic din România, cu o rezidență la ZOO Sibiu de 30 de ani, ursul Yogy a murit la vârsta de 43 de ani, anunță reprezentanții Sanctuarului Libearty.
”Veteranul de vârstă al Sanctuarului Libearty și probabil al doilea cel mai în vârstă urs brun din lume (43 de ani) a devenit astăzi o steluță din Ursa Mare. Salvat după 30 de ani de captivitate la Zoo Sibiu, Yogy ne-a uimit mereu cu poftă lui de viață și curiozitatea de-a cunoaște fiecare petec de pământ din pădurea Sanctuarului AMP Libearty.
Din păcate, la începutul verii trecute, semnele bătrâneții s-au făcut simțite. A început să meargă greu, să se ridice cu dificultate, așa că a fost retras într-un țarc mai mic unde starea de sănătate i-a putut fi monitorizată cu atenție. În ultima perioadă avea mai mereu nevoie de calmante de durere.
În aceasta dimineață Yogy a închis ochii pentru ultima oară și a plecat la cer să se întâlnească cu ceilalți urși care trăiesc acum doar în inimile noastre.
Drum lin Yogy!”, au transmis reprezentanții asociației AMP Libearty Bear Freiends.