Ministerul Sănătății: 48 de unități sanitare primesc echipamente medicale pentru asigurarea procedurilor de screening de cancer

 

 

Ministerul Sănătăţii a anunţat, luni seară, că, în această primăvară, se vor investi peste 2,1 miliarde de lei în aparatură pentru asigurarea procedurilor de screening de cancer. Vor beneficia de această investiţie 48 de unităţi sanitare din ţară.

Investim peste 2.1 miliarde de lei în dezvoltarea infrastructurii medicale şi achiziţionarea de echipamente medicale noi, dedicate diagnosticării afecţiunilor oncologice. În această primăvară, un număr de 48 de unităţi sanitare din toată ţara primesc 237 de echipamente medicale noi pentru asigurarea procedurilor de screening de cancer. Programul naţional este finanţat de Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu Banca Mondială”, au transmis reprezentanții ministerului.

 

În context:

 

Reamintim că o sumă de 405 milioane de euro au fost alocate, prin PNRR, în oncologie. Prioritățile investiționale cuprind construcția Institutului Regional de Oncologie Timișoara, primul de acest tip din Vestul României, dar și construcția altor unități sanitare noi, spre exemplu la Constanța și Giurgiu, cu secții speciale de oncologie.
Alături de deblocarea și darea în folosință a celor 7 centre de radioterapie din Craiova, București, Galați, Târgu-Mureș, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, program finanțat prin Banca Mondială, Ministerul Sănătății continuă implementarea priorităților și liniilor de răspuns strategic la afecțiunile oncologice, prin investiții direcționate atât către prevenție și diagnosticare timpurie, cât și către tratament la standarde cât mai ridicate”, precizează reprezentanții MS. 

 

Articolul precedentImpozitul progresiv se amână. Nu pentru mult timp
Articolul următorGorj: Și-a omorât fratele cu o lovitură de cuțit