Un bărbat de 48 de ani, din Belești, Gorj, este cercetat penal după ce și a amenințat sora cu un topor. Scandalul a avut loc în casa mamei celor doi.
”La data de 14 februarie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi, prin apelul 112, de o femeie de 46 de ani, din localitatea Drăgoieni, cu privire la faptul că a fost amenințată, cu un topor, de către fratele său. Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce apelanta se afla în vizită la mama sa în comuna Berlești, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de băuturi alcoolice, a fost amenințată cu un topor de fratele său, de 48 de ani, din localitate. A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care nu a rezultat un risc iminent, victima a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i înmânată o cerere pentru instanță. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de amenințare”, a precizat IPJ Gorj.