Premierul Marcel Ciolacu transmite că inspectorii din ANAF nu vor fi înarmați cu pistoale în timpul controalelor. Reacția primului ministru vine după ce ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunțat că inspectorii antifraudă din cadrul ANAF vor avea dreptul să poarte arme, pentru a se apăra, dacă este cazul, dar și pentru a-i descuraja pe infractori.
„E o prostie şi rămâne o prostie. Dacă te duci într-un control, undeva, suni Poliţia, Jandarmeria. Asta nu de astăzi, ci de când s-a înfiinţat. Astăzi s-a descoperit această tâmpenie. Cineva şi-a dorit să aibă pistol, de la ANAF. Nu o aibă nimeni niciun pistol. Au probleme, cer suport de la Jandarmerie şi de la MAI. Tragi după camioane, eşti John Wayne?”, a spus Ciolacu.