Record de energie electrică produsă în parcurile fotovoltaice

Parcurile fotovoltiace dispecerizabile din România au înregistrat, luni, la miezul zilei, o producție instananee de peste 1.000 MW, pentru prima dată în istoria Sistemului Energetic Național, anunță economica.net. Astfel, la ora 13.20, fotovoltaicele din România produceau la o putere de 1.026 MW, potrivit datelor Transelectrica.

Potrivit sursei enunțate, a fost pentru prima dată când, în România, producția instanee a fotovoltaicelor depășește 1.000 MW.

La momentul precizat, fotovoltaicele erau a treia sursă de energie a țării, după centralele pe gaze, centralele hidro și centrala nucleară de la Cernavodă. În condițiile unui consum mic în intervalele orare în care a strălucit (doar puțin peste 6.000 MW la momentul vârfului de producție din solar), România a fost exportator de energie electrică.

Conform ANRE, capacitate instalată dispecerizabilă în fotovoltaic este acum în România de 1.600 MW.

 

Articolul precedentNicolo Napoli se întoarce la FCU Craiova
Articolul următorSondaj: PSD și PNL, afacere bulgărească la europarlamentare? Datele arată că strategia aleasă nu este câștigătoare